Ceea ce este un inceput pentru mine, nu sfarsitul unei etape. Pentru prima oara, dupa patru ani, am simtit ce bine este sa faci orice, fara senzatia ca pierzi timpul, ca altceva mai important trebuie facut si asteatpta o rezolvare. Prima zi cand am muncit concentrandu-ma numai la ceea ce aveam de facut. Prima zi cand am 'dat liber' intrebarilor si stresului. M-am achitat cu onoare de misiunea pe care mi-am incredintat-o si am parcurs-o.
am mai spus ca nu prea sunt calculata, cu toate acestea se pare ca-mi reuseste din plin. mai bine zis, cred ca totusi subconstientul ia uneori fraiele si isi face el treburile asa cum stie. asa se face ca, intuind nevoia de relaxare si buna-dispozitie, mi-a aranjat o intalnire pe gustul meu, cadou si rasfat dupa ziua de 6 iulie (care, fie vorba intre noi, ma va solicita psihic). nu am stat sa-mi pun problema ce si cum va fi, pentru ca nu locatia ma intereseaza, ci ceea ce se va intampla acolo. pentru prima oara, sper nu si ultima, voi asista si ma voi bucura, la absolut dublu regalul concertistic . asa cum mi-am mai facut asemenea surprize, si la fel cum am afirmat ca nu vor ramane experiente singulare, continuu sa ma tin de cuvant. este un cadou binemeritat si total acceptat. (blink)
bravo lor, e cam la fel cu "tara arde si baba se piaptana". deja tichiile de margaritar sunt la purtatori, asa ca nu poate fi vorba despre asta. pentru nimic din lume americanii nu se dezmint. totusi, prefer colosul din sticla malayesian, sau mai de viitorul apropiat, expresia bogatiei saudite. ramane de vazut care va fi rata de acceptare din partea publicului, la momentul potrivit. dinspre partea mea, slava Domnului ca exista internet, gasesc mereu bilet, nu-mi trebuie rezervare si nici nu imi ia prea mult sa-mi fac bagajul. (pancarta: ...joke)
nu vreau sa comentez, nu sunt in masura, dar imi pare extrem de rau pentru nemti. desi n-am reusit (inca) sa-i inteleg nici 50%, imi plac. mereu mi-au placut. nu ca as avea ceva impotriva spaniolilor, dar probabil natura mea se apropie mai mult de raceala teutona, decat de exagerata "caldura" latino. cred ca de aceea n-am putut sa ma integrez nici in italia. intra in planurile mele de dupa finalul de-acum, din iulie, sa reincep apropierea mea de limba germana.
nu prea ma pot concentra la ce am de spus. stiu doar ca in babilonia de ganduri, unul mai ascutit se zbate se strapunga hatisul. am observat - asa, in toata superficialitatea mea, in tot dezinteresul meu pentru societatea romaneasca - am observat ca nu mai pute tara de ingineri, ci de "analisti" de toate felurile. mey, oameni buni, daca ati facut prima facultate si nu v-a tras nime' de maneca la timp "bai milica, nu esti facut sa fii inginer/doctor/contabil", trebuia sa va incercati norocul in spania, italia. poate acolo se cer meseriile astea. de ce trebuia sa ne torturati cu nebunelile voastre de jurnalisti? sau analisti de toate masurile si culorile? stiu ca pot sa inchid tv daca nu-mi place ce vad sau sa schimb postul daca totusi am satelit, stiu ca pot sa aleg ca ziarele sa le folosesc pentru podea cand zugravesc, dar asta-s doar eu. eu stiu ca pot sa fac alegeri. dar ce te faci cu cei care asimileaza inconstient toate aberatiile care ies pe post sau sunt scrise in ziare. eu decid daca inghit sau nu, altii le iau de bune, toate comentariile inepte ale duduilor care termina jurnalismul crezand ca asa e "la moda" sau ideile fataliste ale unor juni proaspat coborati din limuzinele "lu' papa". fratiorii mei... din ce in ce mai putini oameni de calitate pot fi vazuti expunandu-si ideile sanatoase, din ce in ce mai multi ne inabuse orice incercare de civilizatie. si nu ma mir, totusi, deloc, pentru ca stiu ce carte se face, mai nou, in "universitatile" din Romania. nu se face, asta e secretul. in concluzie, am batut campii degeaba, mai sus. probabil ca ar trebui sa-mi vad de timpul de coagulare a glazurii, si nu de temerile societatii (permanent) in tranzitie.
P.S. si aveti grija si cu "dreptul", ca e pe cale sa ajunga "jurnalismul" ;)
am stat si m-am gandit o viata intreaga, viata de pana acum, ce sa-mi aduc in casa ca si "pet". imi plac animalutzele, dar nu am spatiu, cel putin deocamdata. de cand ma stiu mi-am dorit caine, si nu orice rasa, ci golden retriever. eheeei... si ce de cate ori nu m-am tavalit cu el prin gradina, incercand sa-i fur pantoful pe care mi l-a zdrentuit deja. in imaginatie, evident.
pisica? nu. nu ca as avea ceva impotriva lor, imi plac doar in poze, imi plac doar cand sunt mici, imi place expresivitatea lor, dar cam atat. soricei? imi place ghidusia lor, dar sunt animale nocturne si eu vreau sa dorm noaptea, macar acu' daca in tinerete n-am facut-o. papagal? o fi el destept si invata sa vorbeasca (intr-un final), dar mi se pare o pasare sclifosita si imprevizibila.
intr-o zi m-am intors din drumul spre casa, inapoi in piata. parca ma chema. am ajuns in zona pet shop-urilor si am inceput sa aleg colivia. apoi, "mobila", un cuib, buturuga cu scorburi, plantele. mai ramanea sa o populez. erau cam 20 de mici zburatori, care mai de care mai galagios. de cand mi l-a prins, am stiut ca e pickie-tzupi-pingu al meu. ma privea cu ochisorii ca doua seminte negre, din pumnul strans al baiatului. si am stiut mai apoi cum ii batea si inimioara.
de mult nu m-am mai simtit asa. parca eram lizuka din copilarie, revenind acasa cu cizmulitzele ei cele noi, cumparate cadou de craciun. abia asteptam sa ajuns, sa-l instalez pe micutz, sa-l privesc in activitatile lui zilnice. nu m-am inselat. vreo trei zile aproape ca nu mi-am dezlipit privirea de la el. apoi, un super-gand m-a trimis inapoi in piata si peste o ora reveneam cu pingu 2, cel mai bland si mai iubitor kitzkaiel. ma lasa sa-l prind si sa-l mangai, nu se sperie si nu zburataceste ca o gaina urmarita de satar.
sunt doua zebre australiene, animalutze ideale pentru cineva care doreste o jucarie vie. sunt comode, nu fac zgomot cand nu trebuie, ciripesc dulce, ca niste cinteze ce sunt, mananca rezonabil, nu trebuie plimbate, schimbat nisipul ca pute, nu trebuie "mosite", castrate ca fac urat cand se apropie perioada, se ingrijesc foarte usor, neavand nevoie de cine stie ce operatiuni complicate. le trebuie doar semintele lor, apica, ceva sa-si ocupe timpul si... distractia-i gata.
cred ca a fost cea mai fericita alegere pe care puteam s-o fac. desi... cred ca totusi e o problema. am vrut doi baietei, dar cred ca dintr-o eroare mi-a fost data o fetita a doua oara. sunt argumente pro si contra banuielii acesteia, dar voi vedea peste vreo 2-3 saptamani. probabil ca daca nu ma insel, voi deveni "bunica". hihi.
ce-i mai interesant este, de fapt, de observat schimbarea care se petrece in psihicul uman, ca urmare a unei asemenea intamplari. cel putin, la inceputul "convietuirii". sunt curioasa cum va decurge viata noastra impreuna, avand in vedere ca, in captivitate, zebrutzele traiesc pana la 8 ani. eu sper sa traiasca mult si bine, sa ma bucur de ele cat pot de mult, pentru ca realmente nu-si dezmint faima de jucarele. ceea ce reduce din senzatia de "maternitate", adica mai mult ma simt ca un copil caruia i se ofera in fiecare clipa un amuzament, decat o persoana "cu responsabilitati". cu alte cuvinte, chestiutzele astea mi se potrivesc mai mult decat ma asteptam. uneori, o hotarare de moment face cat un an de pitroceala. nu obisnuiesc sa procedez asa, fiind destul de calculata de obicei, dar uite ca acum mi-am depasit inclusiv aceasta limita si am facut o alegere excelenta. micutzii mei...
